Cea mai gravă confuzie pe care o face lumea atunci când aude de hip-hop este asocierea acestei largi mişcări culturale cu rap-ul. Cu alte cuvinte, majoritatea tinde să reducă hip-hop-ul la o mică parte din ceea ce el înseamnă de fapt. Fanii şi cei care practică diversele stiluri ale hip-hop-ului ştiu însă despre cele patru elemente care au făcut ca hip-hop-ul să ia naştere spre sfârşitul anilor '70, unificând aceste moduri de exprimare artistică : B-boying (break-dance), arta graffiti, Djing si MCing. Şi asta nu e totul. Dezvoltarea mişcării a adăugat elemente ca beatboxing-ul, hip hop fashion, precum şi limbajul specific, cunoscut sub termenul anglo-saxon de 'slang'.
Toate acestea au dat naştere unei stări de spirit care se manifestă prin propriile coduri: valori, atitudini, stil vestimentar, etc. Paraziţii îndemnau: "Citeşte-o carte !". Aşa că vă propun, pe acest subiect, una dintre cărţile despre generaţia Hip-Hop : Can't Stop Won't Stop : A History of the Hip of The Hip Hop Generation.
Iată cum explică fenomenul Hip-Hop rapperul american KRS :
Hip means to know
It's a form of intelligence
To be hip is to be up-date and relevant
Hop is a form of movement
You can't just observe a hop
You got to hop up and do it
Hip and Hop is more than music
Hip is the knowledge
Hop is the movement
Hip and Hop is intelligent movement
Stilul muzical
Ca stil de muzică, hip-hop-ul a continuat cu success muzica provenită de la populaţia de culoare americană. În Statele Unite, condiţiile de viaţă ale afro-americanilor i-au determinat să îşi refuleze toate greutăţile din viaţa cotidiană prin intermediul acestui tip de muzică. Desigur, alături de acestea s-au adăugat şi influenţele venite din alte stiluri muzicale. Tradiţia de improvizaţie a apărut cu Ragtime si jazz, iar dialogurile muzicale (de apel şi răspuns) se regăseau în blues. Soul-ul (Gil Scot Heron) şi funk-ul (James Brown, Isaac Hayes) şi-au pus şi ele amprenta pe muzica hip-hop. Linia muzicală se intersectează cu dub-ul şi cu sistemele de sunete jamaicane care propun versiuni instrumentale provenite din reggae.
Una peste alta, muzica hip-hop conţine două aspecte: producţia (cunoscută sub denumirea de beatmaking) şi cântecul rap (de asemenea cunoscut şi ca MCing). Beatmaking-ul, la fel ca şi DJing-ul face parte din muzica de fond sau beat-ul utilizat de către MC pentru a rappa.
Negativul pe care îl creeză de obicei producătorii conţine, de obicei, trei secţiuni: linia de bas, melodia (linia principală, cea care captează atenţia) şi lina de drum (percuţia).
Iată câteva exemple de sample-uri ale muzicii hip-hop :
DJing-ul consistă în mixarea unor piese care se derulează simultan, midificându-le sau combinându-le. Aici trebuie să vă mai spun şi că DJ-ul utilizează, pentru a-şi face cu brio meseria, tehnici variate ca scratch-ul, cutting-ul, Baby Scratch-ul sau Crab-ul. Acesta nu este un tutorial despre cum să devii DJ, aşa că pentru asta ar trebui să te mai documentezi :)
Vreau neapărat să vă spun două vorbe şi despre beatbox. Mi s-a părut fascinant cum un singur om poate cânta şi poate construi beat-ul în acelaşi timp. Rahzel este primul pe care l-am văzut făcând aşa ceva însă ulterior am aflat că se organizează dueluri pe acest stil. Vă invit să aruncaţi o privire peste următorul videoclip :
O ultimă categorie muzicală de reprezentanţi ai hip-hop-ului la care vreau să mă refer este MCing-ul (Rap-ul). Este un cântec sacadat, hip-hoperii îl numesc flow, compus din cuvinte şi expresii bogate în asonanţe şi aliteraţii. Succesul foarte mare a făcut ca publicul să confunde întreaga mişcare hip-hop cu rap-ul. Initialele MC înseamnă fie Microphone Controller, fie Master of Ceremony. Primul termen face referire la flow-ul rapperilor iar al doilea la faptul că primii DJ încurajau, publicul care asista la petreceri să danseze şi să se distreze cât mai mult, la fel cum o fac şi astăzi.
Muzică de petrecere sau muzică ce transmite un mesaj, rap-ul a devenit o muzica din ce în ce mai comercială. Că asta i-a făcut mai mult rău decât bine, rămâne să judecaţi voi. Un lucru e sigur: show-business-ul ar fi mult mai sărac fără fenomenul hip-hop.
Stil de îmbrăcăminte (look)
Muzica nu e totul, muzica nu defineşte o întreagă cultură alternativă. Alături de ea stă mereu un lifestyle propriu şi un look care diferenţiază hip-hoperii de celelalte categorii sociale. Ei păstrează stilul de modă al străzii (street-wear), precum şi limbajul propriu (argou).
Relaţia în grup şi în afara grupului
Ataşamentul hip-hoperilor faţă de comunitatea în care trăiesc (spre exemplu de cartier, de alte cercuri de hip-hopperi) îi defineşte în mare parte. Ei formează colectivităţi, cunoscute, atât la noi cât şi în străinătate, ca şi crew-uri, squad-uri sau clanuri. Astfel, în interiorul grupului se formează o atitudine distinctă faţă de cea pe care o afişează în societate. Revolta lor se îndreaptă cu deosebire asupra celor care le perturbă activităţile: cenzura, calitatea vieţii sau viciile societăţii sunt subiectele de care hip-hoperii se leagă cel mai des.
Alte forme de exprimare a culturii hip-hop
Dansul hip-hop apare odată cu break-dance-ul şi se caracterizează prin aspecte acrobatice care se inspiră din stilurile Funk (Funk, Popping şi Boogaloo). De fapt, termenul de break-dance a fost inventat de mass media, însă termenul corect este bboying-ul. Dansatorilor li se spune breakeri sau b-boys. Au apărut şi stiluri noi ca Hose dance, new style sau Hooba Lumps. Stilurile Funk, mai vechi ca bboying-ul, sunt totuşi considerate ca făcând parte din dansurile Hip-Hop. Mesajul pe care îl transmit aceste dansuri îl reflectă competiţiile la care iau parte breakerii. 'Battle-urile' arată că violenţa nu trebuie să fie fizică, ci una artistică, în care cel mai bun câştigă. Battle-urile pot avea loc şi între grupuri, foarte cunoscut fiind concursul BOTY (Battle of The Year).
Ai putea să începi cu aşa ceva:
Relaţia între muzică şi dans este esenţa hip-hop-ului, formele dansului evoluând odată cu formele muzicale. Break-ul este legat de break-beat, cu ritmurile sale percutante. Tehnicile robotice şi blocajele s-au dezvoltat datorită sonorităţii funky. Wave-urile au fost impulsionate de către ritmul electro. Hype-ul a apărut odată cu coregrafiile lui Michael Jackson şi apoi adaptat evoluţiei rap-ului.
Graffiti-ul hip-hop este un fenomen omniprezent în peisajul urban. Grafferul transmite, în acest mod, un mesaj de revoltă sau de emancipare. Graffiti-ul a devenit deja o artă, una ce aparţine postmodernismului, noţiuni plastice precum stilizare, geometrizare, echilibru, intrând deja în vocabularul artistic iar prin tehnicile folosite, această nouă artă se înrudeşte cu infografia, fotografia şi cu benzile desenate. Grafferii şi în general hip-hoperii au ca semn distinct tagurile care le folosesc pentru a semna ceea ce au creat.
Filosofia de viaţă
Peace, love, respect, unity and having fun ! Iată câteva dintre mesajele pe care cultura hip-hop le are de transmis societăţii. Aşadar, la modul general, este o cultură pacifistă. În mod individual, hip-hop-ul, prin dans, conţine şi un element care apare şi în alte culturi alternative: depăşirea sinelui.
Evoluţia Hip-Hop în România
În România, muzica Hip-Hop şi-a făcut apariţia după 1990. Muzica străzii, muzică underground, formaţii desprinse din găştile de cartier, studiouri de înregistrare aproape inexistente, viaţă de stradă, o imagine care provoacă emoţii şi care se aseamănă cu începuturile hip-hop-ului din Bronx-ul new yorkez sau din suburbiile Parisului cu 20 de ani înainte de aprariţia fenomenului la noi. Sărăcia din ghetto-urile unei Românii în tranziţie a scos la lumină Hip-Hop-ul :
Şi Cabral îşi reaminteşte într-un articol de pe blogul lui, intitulat Romania. Hip-Hop experienţa hip-hop-ului şi a apartenenţei la gaşca lui.
R.A.C.L.A., Paraziţii si B.U.G. Mafia au scos primele albume ale muzicii hip-hop româneşti. Apogeul acestei culturi avea să vină însă 5 ani mai târziu, în 2000.
Impactul cel mai puternic al culturii hip-hop se află în capacitatea sa de a crea un mijloc care să permită tinerilor de diferite credinţe, rase, culturi sau origini etnice să se exprime într-o manieră auto-determinată, în mod individual sau colectiv. Creativitatea tineretului urban vine să completeze un spaţiu în care alte culturi nu au putut pătrunde şi într-un mediu de obicei ostil artei tradiţionale.
Unde se întâlnesc hip-hoperii?
„După blocurile gri"? Nu se (mai) ştie. În ultimii ani, hip-hoperii se întâlnesc mai degrabă în centrul oraşului. Şi să nu uităm, în online-ul românesc. Mai întâi, un cont pe site-ul de socializare MySpace e obligatoriu. Acolo se prezintă şi acolo îşi uploadează creaţiile. Acolo devin prieteni, îşi adună fanii, câştigă, în mod gratuit, imagine, fie că vorbim de o trupă de break-dance, un crew graffiti sau o trupă hip-hop. Comunităţi puternice găsim pe site-urile hiphopkulture.ro, bronews.com. Există chiar şi o emisiune de hip-hop şi cultură urbană, sub numele de Marpha Hip-Hop.
Grupurile de hip-hop-eri se adună la concerte, concursuri de sporturi extreme urbane (skating, rolling, biking).
Aderare şi acceptare
Pantaloni largi, şepci întoarse sau baticuri, cercei în ureche si tunsoare à la Xzibit, sunt câteva elemente vizuale la care hip-hop-erii apelează. Dacă cineva din afară vrea să adere la un crew, el trebuie să se conformeze, printre altele, şi dress-code-ului. Unele grupuri folosesc tag-uri, badge-uri sau alte elemente care să îi identifice faţă de celelalte grupuri. Dacă înainte trebuia să trăieşti în acelaşi cartier ca să aderi mai uşor la un crew, acum găştile sunt mai amestecate. Spre exemplu, în Bucureşti, trupele din cartierele Pantelimon, Sălăjan sau Berceni nu mai respectă atât de mult regula promovării locului în care "s-au născut şi au crescut", un fenomen care, de altfel, se poate observa în toată ţara.
