Skip to main content

Regulament de ordine interioară

Programul orar de funcţionare al Clubului Kulturhaus (incluzând orele de începere şi terminare ale activităţii) se va respecta întocmai. Nu sunt admise excepţii. Programul orar va fi afişat vizibil - la intrare, pe site, pe meniuri şi în media (24fun, port.ro etc).

Taxa de intrare la diverse evenimente (concerte, baluri, seri tematice etc), va fi afişată la intrare, pe site, pe meniuri şi media (24fun, port.ro etc). Taxa de intrare va fi achitată numai la eliberarea unui bilet înseriat, având însemnele specifice Kulturhaus.

Accesul în club este permis numai în ţinuta corespunzatoare, vezi DRESS CODE!

Este interzis accesul în Kulturhaus a persoanelor însoţite de animale (câini, pisici etc).

Kulturhaus are propriul personal de pază şi protecţie. Acestă va purta însemne specifice. În cazul unor probleme (de securitate, de tulburarea comfortului clientilor etc), personalul de protectie este îndreptăţit să intervină.

Este interzis accesul în Kulturhaus a persoanelor în stare de ebrietate avansată.

Nu este permisă introducerea în Kulturhaus a băuturilor de orice fel cumpărate din altă parte, precum şi părăsirea clubului cu sticle de vin, bere, pahare, etc.

Vor fi evacuate din Kulturhaus imediat ce au fost depistate, persoanele care:
- se afla într-o evidentă stare de ebrietate;
- au un comportament obscen;
- agresează fizic sau verbal persoanele din jur;
- produc stricăciuni sau daune obiectelor de inventar ale clubului;
- provoacă dezordine sau creează premisele izbucnirii unor altercaţii între consumatori.

Nu este admis accesul persoanelor străine în spatiile de depozitare sau dependeţelor, cât şi în spaţiile tehnice (pupitru D.J., vestiare personal, birouri, garderobă, etc.).

Garderoba este gratuită şi deservită permanent de personalul clubului. Clubul nu îşi asumă responsabilitatea pentru hainele sau obiectele personale lăsate în alta parte decât la garderobă. În cazul pierderii sau deteriorării bonului de garderobă costul acestuia va fi suportat integral de catre clientul în cauză, de asemenea clientul va aştepta până la ora de închidere a clubului pentru a-şi recupera bunurile.

Nu este permis accesul în Kulturhaus a persoanelor ce poarta asupra lor arme, cuţite, electroşocuri, spray-uri lacrimogene sau paralizante, petarde sau artificii etc. În cazul în care cineva posedă asupra sa obiecte de autoapărare, acestea vor fi declarate la punctul de acces-control şi vor fi depozitate la garderobă în condiţii specifice de siguranţă.

Nu este permis consumul de băuturi alcoolice în fata clubului.

Orice reclamaţii privind funcţionarea clubului sau calitatea serviciilor oferite, cât si nemulţumirile generate de diverse cauze de disconfort imputabile clubului vor fi adresate Conducerii Clubului sau pe e-mail la adresa adriana@kulturhaus.ro.
Accesul persoanelor în club se face în limita locurilor disponibile. În cazul aglomerării excesive, Kulturhaus îsi rezerva dreptul de a interzice total intrarea clienţilor nou veniti pâna la decongestionarea spaţiului.

Este interzis accesul în Kulturhaus a persoanelor care nu au împlinit vârsta de 18 ani.

PARTENERI: